Metafizica
Pășesc pe muchia timpului și-mi pare
ciudat, asemeni unui semn de întrebare
tăișul ca o lamă de cuțit
tăind felii de ieri și azi, din infinit.
La ce bun oare,
când oricât ai tăia
se pare
că nimic nu s-a schimbat,
timpul e la fel de patrat
cu laturi la fel de egale
iar clipele, goale
curg în aceeași măsură,
iubire și ură,
venin și candoare
viață și moarte
ntuneric sau soare.
Însă, mai multe pătrate, alăturate
formează un cub, o nouă dimensiune,
insinuantă ca o promisiune
ascunsă în interior.
Acum, am mai multe pătrate să măsor
iar clipele parcă nu mai dor
ci tăiate felii din infinit,
îmi spun că există-nceput și sfârșit.
poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Irina Mihaela Grunzu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Aurelia Tarniceri. [Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre viață
- poezii despre trecut
- poezii despre sfârșit
- poezii despre schimbare
- poezii despre promisiuni
- poezii despre prezent
- poezii despre moarte
- poezii despre metafizică
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.