Darul poeţilor

Sta Dumnezeu, pe gânduri dus:
Oare ce-ar fi să-şi cheme fiii?
Şi i-au venit pe rând, pe rând,
Precum se-ntâmplă cu copiii.

La fete le-a dat chip frumos,
Să fie-aşa, ca nişte stele,
Un trup mlădiu şi glas duios,
Curiozitate-n toate cele.

Băieţilor le-a spus:,, Deştepţi
Aş vrea să fiţi, s-aveţi putere.
Ascultători, lucizi şi drepţi,
Să nu uitaţi vorbele mele!"

Şi au crescut... I-a înzestrat
Pe unii cu puterea minţii,
Pe alţii, meşterind ciudat.
I-a privegheat, cum sunt părinţii.

Şi printre ei au fost rebeli
Copii ce au clădit regate,
În versuri rămânând fideli,
Convinşi că orişice se poate.

- N-am să vă dau averi şi bani,
Deci nu veţi moşteni pământul.
Sunteţi boemi... Cu har, prin ani,
Vă veţi împodobi cuvântul.

Mai dragi îmi sunteţi dintre fii...
În viaţă să aveţi iubire!
Să vă-nălţaţi prin versuri vii
Iar darul meu e nemurire...

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!