Vigonie

Într-o zi, într-o dorinţă, dintr-o iarna-n care plouă,
Dintr-o peşteră din ceruri, am scos soarele afară
L-am ferit de frig cu palma si cu ochii l-am rugat
Să-şi desfacă curcubeul, chiar si-n ploaia îngheţată
Să-mi fac scară către mine printre gândurile zdreanţă

Si-am urcat, torcând pe trepte gândurile destramate
Am cules bumbac din stele, ignorând a lumii şoaptă,
Te-am găsit torcând la lună, firea-ti pură, firea-ti dreaptă,
Chiar pe creasta regăsirii s-a sfârşit ultima treaptă
Când din gânduri zdrenţuite, incurcate-n fir din stele

Te-ai ţesut cu firea-ti caldă, tu vigonie în mine.

poezie de Ştefăniţă Ovidiu Juncu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!