Gânduri caudine
În fața mea, doar pantele abrupte
și stânci, bucăți de clipe ce-au căzut
din timpul meu, din tot ce n-am putut
să mai salvez din paginile rupte.
Cum au ajuns deasupra mea esențe
din tot ce-a fost, încerc să deslușesc
urcând, pășind pe gânduri ce rănesc
și îmi transformă sufletul în zdrențe.
Privesc în jos, dar norii-mi sunt cortine,
iar ce-i în jur îmi e nedefinit
pe calea ce mai aspră îmi devine.
Continui mersul către un sfârșit
al drumului pe care merg silit,
trecând prin gânduri aspre, caudine.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre stânci
- poezii despre sfârșit
- poezii despre salvare
- poezii despre promisiuni
- poezii despre gânduri
- poezii despre devenire
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.