Nepământeano!
Mă doare inima, mi-ai spus,
cunoști vreun leac ca să îmi treacă
s-alunge dincolo de-apus
să treacă de cărarea-mi seacă?
În care urlă lupii triști
că nu-mi mai ești, că nu exiști!
Mă doare sufletul, mi-ai spus,
să-l oblojești cumva, tu știi
că a căzut, atunci, răpus
sleit de-atâtea mărturii?
Pe care le-am făcut uitate,
crezând, că voi scăpa de toate!
Mă doare viața și mi-e greu,
nu recunosc, deși o știu,
plecarea ta o văd mereu
ca pe-un oracol în pustiu,
în care steaua unui Mag
m-a rânduit, să-mi fie drag...
De brațul tău ce mă primea,
de mâna ce mă mângâia,
de ochii care mă priveau,
de buzele-ți ce mă sorbeau
și părul care îmi ștergea,
vreo lacrimă, când îmi cădea,
de trupul tău îmbietor
oh, Doamne, n-aș putea să mor
până când nu ți-aș săruta
și ochii-ți blânzi și gura ta
și mersul tău de căprioară
și sufletu-ți ca o vioară,
ce cântă-n mine zi și noapte,
aroma-ți de cireșe coapte
și Harul care-ți este dat,
ca să mă cureți de păcat
și bunătatea ta, femeie,
minunea mea, a vieții cheie,
și toată, toată-mi ești icoană
pentru că-mi pari nepământeană,
ți-e numele special ales,
nu-l întâlnesc în lume, des,
ai fost, îmi ești și-mi vei rămâne,
nepământeano... o MINUNE!
poezie de Lusiana Drăgușin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre vioară
- poezii despre uitare
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre tristețe
- poezii despre sărut
- poezii despre suflet
- poezii despre stele
- poezii despre păr
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.