Linişte, îmi lipseai. La ţărm de şoapte, fără înţeles, întinderea cenuşie a noptii săruta umbrele, atingându-le creştetul înalt, răsfirat în amurgul tăcut. Te gustam cu nesaţ şi patima ta plină de taine şi aşteptări, mângâia tandru brume de agonii şi firesc necuprins. Toate îmi erau exaltări pline de dorinţă, muşcată haotic din amalgamul cuvintelor şi fără atingerea firavă a fricilor, toate îmi erau nemurire. Gândul adâncit în zbucium şi robire, dorinţă oarbă şi mută in simţiri amorţite de curgerea timpului, le strânsesem în palmele albe, unite încă sub cerul plin de azur infinit. Glasul îmi tremura uşor şi murmurul dulce al emoţiei aproape sorbită de orgolii nespuse, se ofilise molcom sub muguri scăldaţi în rouă şi parfum dulce de vară în prag. Erau ale mele toate în lipsa ta.

Andreea Palasescu (23 aprilie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Votează! | Copiază!