Goluri

conglomerat de viruşi turbulenţi
şi de bacterii selectate cu migală
turnat de Tine într-un vas adiacent
perfecţiunii şi la scară genială

cu suflet făurit din colb stelar
cu raţiunea dintr-un flux de energie
cu chipul Tău ce mi l-ai dat ca dar
şi trupul Tău din luturile gliei

sunt totuşi om. Mai sunt şi muritor
şi nu dispun ca Tine de vecie
şi permanent mă macină un dor
caracteristic luturilor gliei

un dor de stele şi de infinit
de gol ce naşte totul şi dispare
şi naşte iar şi iar la nesfârşit
şi totul ce se naşte nu mai moare

iar legiuni întregi de galaxii
intercalări îmbină cu inflaţii
doar eu -un mort cu ochii vii
pot savura divinele creaţii

şi numai eu am raţiunea Ta
dar nu-mi ajunge. Vreau şi veşnicie
ca să mă pot în soare scufunda
ca Tine, nu ca luturile gliei

dar ca să pot să stau în dreapta Ta
ca un egal şi nu ca o eroare
- alungă Doamne moartea undeva
în goluri care nu sunt născătoare...

poezie de Iurie Osoianu (aprilie 2018)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!