De vorbă cu sufletul meu
Cum să-ți deschid poarta
de dantelă nevăzută,
sărutându-ți icoana de abur
ce numai păsărilor
le este îngăduit s-o poarte?
Măcar o singură dată
aș vrea să te țin în palme
și să ciocnim o cană cu vin,
iar tu, suflete al meu,
să-ți imprimi chipul
pe fiecare perete al casei mele,
ca să-i fie mai ușoară trupului
plecarea.
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.