În pădurea apelor negre

Iată, copacii
îşi răsucesc
propriile trunchiuri
în coloane de lumină,
emană din abundenţă
mireasmă de scorţişoară
şi optimism;
cilindri lungi
de papură
explodează şi plutesc departe peste
umerii albaştri
ai lacurilor,
iar fiecare lac,
indiferent
cum îl cheamă, acum
nu mai are nume.
In fiecare an
tot
ce-am învăţat
de-a lungul vieţii mele
mă duce-înapoi la focurile
şi la râul întunecat al pierderilor,
a căror cealaltă parte
este izbăvirea,
al căror înţeles
nu va fi cunoscut de noi niciodată.
Pentru a trăi-n această lume
trebuie să fii capabil
să faci trei lucruri:
să iubeşti – ceea ce este mortal;
să păstrezi iubirea
împotriva oaselor tale ştiind
că viaţa depinde de asta
şi, când vine vremea s-o laşi să plece,
s-o laşi să plece.

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!