Cuib gol
l
Stând în noapte pot să văd
un cuib care va dispărea în curând.
De pe stâlpul de lumină
un pui a căzut
până la cerul său.
Tatăl îl privește resemnat
pe cel care care nu era pregătit
să zboare.
Îl cheamă de două sau de trei ori, dar
el rămâne nemișcat
Corpul lui nu mai are nimic strălicitor;
acea rugăciune
de uitare fără cuvinte;
acel cântec
întunecat
în aer liber.
Mi-e frig la picioare,
mâine
cineva va mătura cerul.
Cum e posibil să uiți
atâta frumusețe abandonată?
mă gândesc.
Ce ar trebui să simțim noi
când ni se întâmplă același lucru?
poezie de Enrique Solinas din Din poezia Americii Latine (2018), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- poezii despre viitor
- poezii despre religie
- poezii despre posibilitate
- poezii despre picioare
- poezii despre noapte
- poezii despre muzică
- poezii despre lumină
- poezii despre frumusețe
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.