Cântecul căderii
S-a mai dus un an, lăsând pretutindeni în urmă
mireasma bogatelor lui reziduuri: vițe de vie, frunze,
fructe neculese, toate descompunându-se umede-n
penumbra livezilor, reflux al dematerializării
din insula acestei veri, iar asta se întâmplă ACUM,
când acum nu mai este nicăieri,
poate doar sub tălpi, putrezind
în acel întunecat castel subteran
al misterelor inobservabile --- rădăcini și semințe-închise,
și hoinărelile apei. Asta
încerc să-mi amintesc când mâna timpului
mă apasă dureros de exemplu, când toamna
se stinge-n ultimele-i pâlpâiri, doritoare, ca și noi,
să mai rămână --- cum toate trăiesc, trecând
de la un vis scânteietor la altul, pururi
pe aceste pășuni ale momentului.
poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.