Înțelinit de cetini
Din tot ce-am fost, a mai rămas, prieteni,
un ochi uscat și-nțelinit de cetini,
pe buza râpii sale-n prăbușire
cresc sălcii și salcâmi foșnind subțire
și lighioane vin să-și odihnească
umbrele-n care mor și să își crească
puiandrii tineri, tăbăciți de vânt,
de parc-aș fi, am fost și nu mai sînt...
Un ciob de lună neagră carnea-mi mușcă
de parc-aș fi un Baiazid în cușcă
și-un Tamerlan cu oase m-ar hrăni
să nu mai pot, nicând, împărăți
lumina sfântă ce mi s-a furat
la vânătoare cât am fost plecat.
Dar nu sitari și lupi sau pui și iezi
ci-ntunecații tigrii bengalezi
prin jungla vremii eu i-am urmărit
din zori de zi și până-n asfințit,
dar, iată, pușca mea n-a percutat
și am rămas precum un ochi uscat.
poezie de Ion Iancu Lefter
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.