Hoţia privirii

Ce crezi tu, fătucă hoaţă de privire,
C-ai să scapi cu una, două sau cu trei
Pofte de-alintare, pofte de iubire?
Ce-ai avut, hoţoaico, ochii să îmi iei?

Mi-ai umblat prin gânduri, te-ai lăsat visată,
Te-am simţit în pâine, iz de cozonaci,
Până şi la groapă tu-mi erai lopată
Sau erai batista dată la săraci.

M-aruncase moartea spre înalt de ceruri...
Nici măcar acolo nu ai dispărut,
Te-ai făcut cărarea celor două feluri
De-a trăi ferice sau de-a fi pierdut.

Pierde-mă, pierdea-m-ai să mă pierzi cu tine
Sau mă du acolo unde fericesc
Cei săraci cu duhul, doritori de bine
Într-o altă lume. Mor ca să trăiesc!

Ce credeai fătucă, hoaţă de privire,
Că îmi scapi de-a pururi, că nu te-am văzut
Încleştându-ţi ochii, plină de iubire
În privirea-mi caldă când te-am cunoscut?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!