Fluturii
Îmi aduc aminte ce nu mi s-a
întâmplat, îmi aduc aminte ce ar fi
putut să se-ntâmple, o spaimă ca un
liliac în zbor mă izbește peste obraji
stau deasupra golului, craterul lumii
e acoperit cu flori, jos arde focul
veșnic, e așa frumos aici sus nici
n-ai crede că pândește gheena,
că sub noi moartea, așezată pe un
scaun pitic, cum aveau cizmarii odată,
stă și privește și împarte bonuri de
ordine, nimeni nu știe pentru ce
împarte moartea bonuri de oridne
deocamdată bem absenți din paharele
acestea cu picior
e un vin spumos, vechi, care merge
de minune cu după-amiaza asta de toamnă
În care fluturii se sinucid.
poezie de Mihai Duțescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre toamnă
- poezii despre spaimă
- poezii despre picioare
- poezii despre moarte
- poezii despre iad
- poezii despre frumusețe
- poezii despre foc
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.