Călătoria

Intr-o bună zi ai ştiut în sfârşit
ce ai de făcut – şi ai început,
deşi vocile din jurul tău
nu conteneau să-ţi strige-n urechi
sfaturile lor rele - - -
deşi-întrega casă
începuse să tremure,
iar tu ai simţit vechile lanţuri
la gleznele tale.
"Redă-mi viaţa!"
ţipa fiecare voce.
Dar tu nu te-ai oprit.
Ştiai ce ai de făcut,
deşi vântul scrijelea
cu degete îngheţate
fundaţia lucrării tale - - -
deşi melancolia acelor glasuri
era amarnică. Era deja târziu,
mult prea târziu – şi o noapte cumplită,
şi drumul plin de crengi
căzute şi de pietre.

Insă, uşor, uşor,
pe măsură ce lăsai în urmă vocile,
au început să se-aprindă stelele
prin pânzele norilor,
iar acolo era o voce nouă,
pe care încet-încet
ai recunoscut-o ca fiind a ta,
o voce care te-a însoţit
în vreme ce păşeai tot mai adânc
în lume,
hotărât să faci
singurul lucru pe care-l puteai face - - -hotărât să salvezi
singura viaţă pe care-o puteai salva.

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!