Ziua cand am primit fericirea in vizita

Mă privea din uşă,
cu capul uşor înclinat,
parcă mai surâzătoare decât altădată,
copilăroasă şi simplă,
cum o ştiam,
cum mi-o aduceam aminte după atâţia ani
de absenţă,

îi citeam în ochi nerăbdarea de-a ne juca de-a recunoaşterea,
şi, doamne, cât o recunoşteam!
fiecare buclă zbârlită,
gestul leneş cu care o dădea la o parte,
promisiunea căderilor în infern scursă pe buze, pe sâni,
pe mugurii neîmpliniţi ai unui trup de femeie
care i-a fost întotdeauna prea mare,
şi de care, totuşi, n-o auzeam plângându-se niciodată,

mă privea şi-o priveam
şi-aş fi vrut s-o strivesc în braţe,
să mă umplu de ea şi să se umple de mine până s-or revărsă
toate nopţile văduvite de zilele noastre,

aş fi vrut să mă nasc
aici şi acum,
într-o clipă curată a nimănui –
nici a mea, nici a timpului,
şi ieşind din găoace cu ochii lipiţi,
căutându-mă în întunecimea trezirii,
să o simt iar, sprijinită de uşă,
surâzătoare şi simplă, copilăroasă cum aş fi învăţat să o ştiu,

cum învăţam să o recunosc,
pipăindu-i umbra pe îndelete,

fără să mă-ntrebe de ce-mi curg lacrimi din degete,
de ce râd şi plâng şi-mi ascund sufletul,
poate de teamă că nu m-ar mai şti,
poate de teamă că ar intra azi şi mâine s-ar răsfăţa la porţile altor vise,

mă privea din uşă,
cu capul uşor înclinat,
şi eu zâmbeam, ca să nu mă gândesc la nimic,
pozam timpului care mă picta absent
în ziua când am primit fericirea în vizită.

poezie de Alina Dora Toma
Adăugat de Rodica Muntea
Votează! | Copiază!