Nori de vară

Ȋn iarbă, vom sta pe spate
norii-i vom privi departe
printr-un plastic colorat
sau un ciob întunecat.

Vom vedea cum merg pe cer
ca un abur alb, stingher,
forme mari, înaripate,
ce plutesc amestecate.

Norul ăla parcă-i fum:
uite-l, trece chiar acum!
Următorul e un zmeu,
celălalt parcă-i un leu.

Dar tu nu te speria -
nu se vor apropia
niciodată de pământ,
căci plutesc purtaţi de vânt.

Vor merge în altă parte -
unde zarea îi desparte,
ajungând în altă ţară
sub o formă mai bizară.

Parc-ar fi făcuţi din vată,
dar sunt apă condensată
sau cristale mici de gheaţă
ce se pot preface-n ceaţă.

Orice nor sau norişor
e de ploaie purtător -
ploaia curge ca prin sită
sau găleată găurită!

Iar doi nori de catifea
ar putea chiar fulgera
de se-apropie prea mult
pe al cerului tumult.

Dar, când se vor despărţi,
soarele se va ivi -
vom uita că a plouat.
Iată, norii au plecat!

poezie de Simona Epure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!