La lăsatul serii
La lăsatul serii, luna răsare
deasupra bălții lângă sat;
uite și colo, o lebădă apare
și țânțarii-s gata de pișcat.
Au fugit și peștii la culcare,
undițele abia se văd pe apă;
gândul meu dus spre visare,
cu grabite iluzii se adapă.
Prin sălcii și păpuriș venise,
să adie, o suflare de vânt;
decimat de întrebări și vise,
lebăda mă trezi pe pământ.
Și tot urcă luna sus pe boltă,
ceru-i pustiit de-ntâii nori;
prin luncă, cantecel tresaltă
al nevăzutelor privighetori.
poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre lebede
- poezii despre vânt
- poezii despre timp
- poezii despre seară
- poezii despre sat
- poezii despre privighetori
- poezii despre pești
- poezii despre pescuit
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.