Iubire, salvează-ne!

Această iubire violentă, fragedă, tanără, disperată,
frumoasă ca ziua şi rea ca timpul pierdut în genuni,
aşa adevărată, atât de veselă şi ironică,
sigură de ea, ca un om liniştit privind cozi de păuni
dar şi timorată ca un copil în întuneric, tremurând de frică...
Această iubire ce pe unii înfricoşează când ea le vorbeşte,
spionată, persecutată, rănită, călcată-n piciore,
ucisă, negată, uitată...
Această iubire încă întreagă, atît de vie şi însorită,
e a ta, e a mea, e ceea ce-a fost,
e mereu nouă şi niciodată schimbată,
adevărată ca o plantă pe câmpuri virgine,
tremurătoare ca pasărea în zboruri perene,
caldă şi vie ca vara fecioarelor Sabine.
Doar împreună o putem reseta,
o putem adormi deci redeştepta
sfidând îmbătrânirea, adormindu-ne iar cu ea,
trezindu-ne din nou reîntineriţi, surâzând aievea...
Iubirea noastră e acolo! Incăpăţanată ca şi vânturile,
vie precum o dorinţă, crudă ca şi memoria,
proastă precum regretele, fragedă ca şi amintirile,
rece precum marmura, frumoasă ca ziua...
Inocentă ca un copil... ne priveşte surâzătoare,
ne vorbeşte fără a spune nimic... dar eu,
tremurând o ascult şi strig...
Strig pentru tine, pentru mine, pentru ei şi pentru noi,
o implor pentru tine, pentru mine, pentru voi,
pentru toţi aceeia ce se iubesc şi cei ce s-au iubit...
Îngenunchiată, eu strig necontenit
... pentru tine, pentru mine,
pentru toţi alţii care nu o cunosc...
"Opreste-te acolo unde eşti,
acolo unde ai fost şi alte dăti!
Opreşte-te şi nu pleca!
Noi ce te-am cunoscut nu te-am uitat,
să devenim gheţari nu ne lăsa!
La marginea pădurii, în codrul memoriei de eşti,
ridica-te de-ndat', întinde a ta mână,
salvează-ne din astă viaţă anostă, lipsită de poveşti!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!