Acum am să vă citesc Poemul despre moarte:

Eu aşa îmi imaginez moartea:
uşa camerei mele se închide cu cheia
pe dinăuntru,
perdelele şi draperiile vişinii se trag singure
se târăsc hotărât pe sârmă şi pe urmă, zvâc!
deodată se lipesc etanş peste fereastră sufocând caleidoscopul orbitor de afară,
orice zgomot se scurge încet din vinele camerei
liniştea se umflă scârţâind în surdină ca o floare mare de vată
Atunci
se apropie de mine Tuti, păpuşa mea pierdută de plastic,
cea cu picioarele rupte,

uriaşă şi zâmbitoare,
cu cavitatea toracică desfăcută şi cu butoanele scânteind de emoţie,
mă ia de mână şi eu sunt mică pe lângă ea,
mică de tot,
dar ea mă întreabă cu blândeţe pe care raft al bibliotecii vreau să urc,
vocea ei sună distorsionat, tărăgănat şi adormitor
becul de 100 de wati explodează ca un dop de şampanie
noaptea eternă îşi desface cosiţele şi fiecare şuviţă îşi alege drept ursit un obiect din cameră
îl învârte ca pe un mosor, se înşurubează pe el ca un boa întunecos de pâslă
toate sunt acum conectate între ele, sunt prinse în reţeaua nimicului
colecţia de lumânări se aprinde simultan,
şi flăcărui licăresc cuminte în fiecare colţ al camerei, ca într-un pom de Crăciun,
Cele 12 cutiuţe muzicale încep deodată să-şi depene melodia ca o mică fanfară locală
Unchiaşu' Ben înghite monezile cele mai strălucitoare,
şi porţelanurile tresaltă de bucurie clinc clinc
Câteva dintre cărţi, mai ales cele de pe raftul meu preferat, încep să mă aplaude din pagini
va fi patetic şi eu le voi spune să nu mă aplaude că nu suntem la teatru,
atunci ele îşi aruncă paginile prin toată camera
şi paginile se amestecă
nu se mai ştie cine ce a scris
toţi suntem egali
şi e aşa o bucurie generală,
dar fireşte, una discretă, cum cere solemnitatea momentului.
Totul e exact ca într-o imagine imortalizată odată
în ciorapul Bunicii. Exact aşa.

poezie de Crista Bilciu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!