Vinovată de iubire

Am căutat în astă lume,
O mângâiere... un alint...
Şi nu am găsit decât fiere
Şi-atunci, degrabă am fugit.

Fugind de mine şi de viaţă,
Plângând în hohot, nevăzut,
În gânduri, pân'spre dimineaţă,
Te-aş fi aflat... dar n-am mai vrut.

Am dăruit în risipire
Preaplinul inimii curat...
Dar când simţeam doar amăgire,
Grăbeam să-l ştiu iar ferecat.

Când, toamna, mă trezii iar plânsă
De goana fără de sfârşit,
Când inima îmi părea stinsă,
Te auzii, în clar-şoptit...

"... Sunt singur... şi te urmăresc
De-Atunci, de-Acolo, 'n Infinit...
Tu creşte-mi aripi în lumesc,
Să-ţi mângâi sufletul rănit..."

Îmi întorsei privirea tristă,
Gândind că voi înnebuni...
Te-mbrăţişai cu-o necuprinsă
VINOVĂŢIE DE- A IUBI...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!