Izolați în România
În satul ăsta nu mai latră câinii,
La ce-ar lătra, când satul e pustiu,
Când liniștea acestui prea târziu
Zădărnicește drumurile pâinii?
Doar doi moșnegi pe lăiți, lângă porți,
Slăbiți de anii grei, aduși de spate,
Trimit spre drum priviri încețoșate,
Ca la vederea propriilor morți.
Speranțe n-au, cu gândul la apus,
Mărturisesc, încet, cu vorbe triste,
Că n-o să aibă cine să asiste
La-nmormântarea ultimului dus.
Doar dincolo de drumul noroios,
Cu două flori de toporaș în mână,
Cu cizme lustruite, o bătrână
Așteaptă învierea lui Hristos.
poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.