Conopidă picantă
conopida de iubești,
de la mine ai să primești,
o rețetă elegantă,
aspectuoasă și picantă.
Snițele sau antricoate,
mititei și-alte bucate,
hălci uriașe de friptură,
toate cer o garnitură
și aceasta-i o minune,
orișicine îți va spune,
cât ții carnea pe grătar,
musafirii toți la bar,
în doi timpi și trei mișcări,
mai ales la sărbători,
vei avea o garnitură,
ce ți se topește-n gură.
Îți voi spune cum să faci:
conopida o desfaci,
frumușel în buchețele,
mijlocii sau mititele
și o opărești oleacă,
nu prea mult, să nu se treacă,
separat într-un castron,
treci mujdeiul prin tifon,
pui lămâie, sos picant
și o pastă din Levant,
pasta de susan prăjit,
sos tahina e numit
și amesteci totul bine,
după mode levantine,
răstorni asta-n sosiere,
tragi pe dreapta, bei o bere,
apoi iei de pe grătare,
pui, purcel sau vrăbioare,
le așezi pe un platou,
pui un disc c-un vechi tangou,
iar apoi scoți garnitura,
decorezi frumos friptura,
torni din sos, pui pătrunjel
și servești c-un păhărel
din recolta de mai an,
pe meseană și mesean.
poezie de Elena Malec din Bucate Rimate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre mâncare
- poezii despre recoltă
- poezii despre usturoi
- poezii despre sărbători
- poezii despre porci
- poezii despre mișcare
- poezii despre iubire
- poezii despre gură
- poezii despre frumusețe
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.