Petale în Calea de Vis
Și se făcea că mergi, luând cu tine
bucăți întregi din galaxia mea
rămasă-n întuneric și ruine,
cu stele stinse-ntr-o tăcere grea.
Iar pașii tăi, în mersul prin lumină,
treceau cu grija anilor pustii
pe-o cale nouă, rece, anodină,
pe care să te-ntorci n-ai să mai știi.
Se mai rotea-n căușul palmei tale
un soare trist, cuprins de asfințit,
ce-și transforma lumina în petale
și gânduri copleșite de sfârșit.
Iar tu mergeai, treceai prin visul meu
pășind ușor pe versuri de poeme
și nu știai că-i drumul către-un cheu
la care-am să te-aștept oricâtă vreme.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre visare
- poezii despre poezie
- poezii despre întuneric
- poezii despre versuri
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre stele
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.