Aniversarea răstignirii

Din pulberi de stea şi lacrimi de dor
Coacem cozonaci în formă de nor,
Pentru Ziua Sfântă ce începe-n noapte,
Candelă eternă-n Infinit de şoapte.

Şoapte muritoare, preschimbate-n cântec,
La-nvierea lumii, ca într-un descântec,
Risipesc tristeţi adunate-n veacuri,
Îmbrăcând în alb nuferii din lacuri.

Lacuri care-ascund adâncul de Iad
Ce-nghite şi azi, suflete ce cad.
Separând nădejdea, de grea nebunie,
Am primit, cu toţii, viaţa-n Veşnicie.

Veşnicia mea şi a orişicui
A plătit-o scump, cu Sângele LUI.
Răstignit, zâmbind spre călăi ce tac,
Spunea: "TATĂ, iartă-i, că nu ştiu ce fac!"

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!