Cochilia si melcul
In vremea aceea
Bratele mele erau infipte
In terenul nesigur
Dintre sange si prietenie.
Curbate imperfect,
De fapt antice prototipuri de roata,
Se innodau la nesfarsit
In spirale de calcar,
Nascand in miezul lor
Adapost umed si intunecat,
Folosit temporar de alge
Ca loc de rugaciune.
Tu nu stiai, nu auzisei.
Rascoleai bezna
Negrul preschimbandu-l in verde
Cu matasea vrajita a irisilor.
Iti cautai adapost...
Si nu stiai, nu auzisei.
poezie de Andu Tugui
Adăugat de Ramona Alexandrescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Andu Tugui. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.