Pădurea
Visul meu de tinerețe,
A fugit întâmplător
Și-a ajuns la bătrânețe
Într-un loc încântător.
A ajuns într-o pădure,
Verde, tainică, înaltă,
Unde sunt copaci și mure;
Toată lumea-i laolaltă.
Copacii înalți țineau discursuri,
Unor mititei stejari,
Iar iepurașii dădeau concursuri
Parcă ar fi fost școlari.
Padurea-i vie. E-o agoră,
Unde-s altfel de ființe
Aș sta cu tine înc-o oră,
Să-mi zici micile-ți dorințe.
Vântul cugetă-ntre frunze,
Ca un ilustru gânditor,
Iar pădurea printre buze
Simte-auzul de topor.
Și cum vine tăietorul,
Ca să-i fure lemnele
Dă el tare cu toporul,
Spintecându-i crengile!
Vântul cugetă mai tare,
Parcă bate, așa cred,
Pădurea femeie-mi pare;
Chinuită de-un blestem.
Că de fiecare dată
Cine iese, cine vine,
Tot îi ia câte-o bucată
De ce oare, oare cine?
Mai un lemn, o buturugă...
Omul duce, ia ce poate,
Iute lacrimi o sa-i curgă,
Căci ajunge ea pe moarte.
Parcă un fior se plimbă,
În al meu suflet chinuit,
Și ceva parcă se schimbă,
Oare, codru-i bântuit?
Tu, padure minunată,
Eu mă simt cam "vinovat"
Că aer lin mi-ai dat odată
Și eu nu te-am ajutat.
Am uitat să-ți prețuiesc
Al tău veșnic aur verde
Și să-ți spun cât te iubesc
Totuși oare, tu m-ai crede?
Nu mai plange, scumpa mea
Ce-ai dat lumii mari, o viață
Ce să-ți zic sfințenia ta,
Decat să ai numa'speranță
Să fii mândră ca și luna,
Iară timpul o s-oprească,
Iar vântul bate'ntr-una
Și fruntea-ți înverzească!
poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.