Tu totdeauna, Doamne, ești cu mine
Tu totdeauna, Doamne, ești cu mine
și nici o clipă singur nu mă lași.
Puterea Ta e taina ce mă ține
din cei dintâi la cei din urmă pași.
Tu nu lași, nici nu mă uiți vreodată.
Străbat cu Tine munți înalți și lunci.
Eu n-am să văd nici moartea niciodată,
ci eu voi fi ascuns în Tine-atunci.
Cu Tine-n rând străbat în zori cărarea,
cu Tine-n rând veghez în ceas târziu,
când Tu mă mustri, simt în piept mustrarea
și când Te bucuri, totdeauna știu.
Nu sunt decât un abur ce se-nalță,
un fir pe praf îndrăgostit de-o stea.
Dar tu mi-ai pus în suflet o speranță
ce nimeni altul nu mi-o poate da.
Au fost odată șiruri de păcate,
dar sângele salvării a spus: "NU".
Oricâte-au fost, eu le-am uitat pe toate,
și bine știu că le-ai uitat și Tu.
Sunt fericit, chiar dacă vrei să sufăr,
când valuri vin și vânturi grele bat.
Plutesc pe ape ca un fir de nufăr
pe care Tu-l păstrezi mereu curat.
Îți mulțumesc că ești cu mine-n lume,
Îți mulțumesc că mă iubești mereu,
Îți mulțumesc că Tu mi-ai dat un nume,
că sunt al Tău... și Tu ești Dumnezeu.
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.