Și-nvăț
"Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine..." (Matei 11:29)
Când mă abat din drumul drept,
Când nu mai pot tristețea duce,
Mă sui pe Golgota, la Cruce,
Și-nvăț să sufăr și s-aștept...
Când glasul cărnii, în tumult,
Mă prinde-n vraja lui fierbinte,
De sfatul Tău mi-aduc aminte
Și-nvăț, Isuse, să Te-ascult.
Când poftele, din nou, mă-mping
Spre-adânca patimei genune,
Te chem pe braț de rugăciune
Și-nvăț, Isuse, să le-nving.
Când bucuriile-nfloresc
În glastra inimii, ascunsă,
Mă uit la palma Ta străpunsă
Și-nvăț, mai mult, să Te iubesc!
poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre învățătură
- poezii despre tristețe
- poezii despre sfaturi
- poezii despre religie
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre poftă
- poezii despre iubire
- poezii despre inimă
- poezii despre declarații de dragoste
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.