Ton de primăvară

Auzi, privighetoarea cântă,
Precum o şoaptă de iubire
Şi-n spaţiul dincolo de fire,
Cu glasul de cristal te încântă.

Se degajează-n ceas de seară,
O clipă de sublim vizibil,
Din altă ordine stelară
Cu Universul imposibil.

Şi lumea celolalte arte
Cu respiraţia tăiată,
Admiră emoţionată,
O stea polară de departe.

Un vid ne distanţează cosmic
De timp, de mod, de loc şi vremuri,
Prin câmpul infinit şi gnostic
Pierduţi ca şinele de trenuri.

Ne colorează existenţa
Printre păcate şi tranziţii,
Celor ce suferim prezenţa
Spiritualei inaniţii.

Auzi, privighetoarea cântă
Şi-un vânt îţi şuieră la tâmple
Din tot, nimic să se întâmple
Într-un Cuvânt ce nu cuvântă.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!