Pe un drum bătut de ploi
Pe-un drum bătut de soare și de vânturi și de ploi,
Azi m-aș duce chiar pe jos, să-mi iau anii înapoi
De-o parte și de alta, înflor pomi și năsturei,
Cât-am ajuns cu privirea, m-am ascuns de dor în ei.
Venea încet un bătrânel, sprijinindu-se-n ciomag
Și-aș fi vrut să-i spun de mine și de codrul meu de fag,
S-a uitat așa îndelung, când râzând i-am dat binețe
Însă nu m-a cunoscut! Vinovată, bătrânețe!
Ori sunt eu că-i vreme multă, de când n-am călcat prin sat,
Sau de-atâtea gânduri mii, chipul meu o fi schimbat
Și l-am întrebat sfioasă: Nu-ți mai amintești, bădie?
Eu sunt fata ce-ți cerea, struguri aromați din vie?
S-a uitat la mine atent și m-a mângâiat pe frunte,
Doamne! Ce trecură anii! -s vederile mărunte
După vorbă, ești de-a noastră, dar purtarea ta-i străină,
Locul unde-ai fi trăit are partea lui de vină!
Pe la noi nimic nu-i nou! Noi bătrânii ne-am tot dus,
Câte unul, câte doi timpul nostru-i spre apus
Drumurile-s ca o dată, când pe ele săreau prunci,
Numai haina bătrâneții nu-i tocmeală s-o arunci!
Și-am vărsat așa-n tăcere, boabe calde și sărate
Pe-un drum ce-mi știe mie, dorurile adunate,
Pe aceleași urme sfinte, de țărani și car cu boi
Eu mai caut tinerețea, aș aduce-o înapoi!
poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre bătrânețe
- poezii despre vinovăție
- poezii despre timp
- poezii despre sat
- poezii despre dor
- poezii despre țărani
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre vestimentație
1 Ana GEORGESCU [din public] a spus pe 30 septembrie 2021: |
Felicitari pentru poezie, Elena CARUNTU § |