Prima bucurie
Prima bucurie
ce mi-a dat Isus,
primul ghiocel
de mîna lui adus,
prima zi cu soare,
soare-adevărat,
a fost ziua cînd mi-a spus
că m-a iertat!
Cea dintîi minune
care m-a uimit,
nu-i nici foc din cer,
nici apă din granit.
Cea dintîi minune,
un etern ecou,
e că-n mine s-a născut
un suflet nou!
Ultima dorință
care-o am de spus
e să vie toată lumea
la Isus!
Și cînd El ne duce
Sus la Dumnezeu,
vai...
să nu rămînă nimeni.
Dar nici eu...
Prima bucurie
ce mi-a dat Isus,
primul ghiocel
de mîna lui adus,
prima zi cu soare,
soare-adevărat,
a fost ziua cînd mi-a spus
că m-a iertat!
Cea dintîi minune
care m-a uimit,
nu-i nici foc din cer,
nici apă din granit.
Cea dintîi minune,
un etern ecou,
e că-n mine s-a născut
un suflet nou!
Ultima dorință
care-o am de spus
e să vie toată lumea
la Isus!
Și cînd El ne duce
Sus la Dumnezeu,
vai...
să nu rămînă nimeni.
Dar nici eu...
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre suflet
- poezii despre religie
- poezii despre naștere
- poezii despre iertare
- poezii despre ghiocei
- poezii despre foc
- poezii despre dorințe
- poezii despre creștinism
- poezii despre bucurie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.