Potopul
Doar nouri albi pe cerul
Senin întotdeauna,
Și răsuflarea ierbii,
Și-n orice noapte, luna.
Și stelele mai limpezi,
Și apele mai calme,
Și Creatorul lumii
Ținând pământu-n palme.
Chiar polii cei de ghiață
Erau fierbinți și verzi,
Cu ierburi tropicale
În care să te pierzi.
Oceanele ascunse
Sub fragedul pământ,
Suflau din adâncime
Un abur cald pe vânt.
În dimineți cristale,
Spre crângul plin de flori,
Se desfăcea lumina
În arcuri de culori.
Sclipeau bogat în munte
Și-aproape-n orice loc,
Metale prețioase
Și pietrele de foc.
Și n-avea răni pământul,
Nici dune călătoare,
Și nu era, ca astăzi
Nici ploaie nici ninsoare.
Creșteau cât chiparoșii
Ferigile și jepii,
Coloșii dinozauri
Scoteau din valuri țepii.
Bizonii, rinocerii
Și marele mamut,
Sub cerul plin de păsări
Din vremuri ce-au trecut,
Se întâlneau acolo
Pe câmp și lângâ ape,
Să pască iarbă vie
Și-apoi să se adape.
poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre apă
- poezii despre vânt
- poezii despre verde
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre păsări
- poezii despre prezent
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.