Poezie de Crăciun
Bine-ai venit Isuse!
Pe-al nostru vechi pământ,
Te salutam cu toții,
Din noaptea de mormânt.
Bine-ai venit Isuse!
Ce mult te-am așteptat,
Ne închinăm doar Ție,
Sfânt Fiu de Împărat!
Bine-ai venit Isuse!
Ți-urează și păstorii
Lăsând o clipă turma,
S-anunțe muritorii.
Bine-ai venit Isuse!
Șoptește-ncet Maria,
Ești unica speranță,
Cel așteptat: Mesia!
Bine-ai venit Isuse!
Cu toții Te-adoram,
Cu magii de departe
Ființa Ți-o predăm.
Bine-ai venit Isuse,
Rege dumnezeiesc,
Din ieslea cea săracă
Cu drag eu Te primesc!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.