O, sfânt locaș
O, sfânt locaș de îndurare,
din nou la ieslea ta ne-alini.
Pământu-ntreg e-n sărbătoare...
Podoabe, cântece, lumini...
Se-aprind făclii... E masa plină.
Tradiția își face vad.
Încep colindători să vină.
Se strâng copiii lângă brad.
Petrece lumea... râde, cântă...
și toți un strai mai bun și-au pus.
E doar Crăciun, e noaptea sfântă!
Dar unde, unde e Isus?...
O, sfânt locaș de umilință,
când toți din tine-un basm își fac,
câți mai păstrează cu credință
mesajul Prucului sărac?
*
Îmi zboară gându-n depărtare
și deslușesc într-un ungher
o candelă pâlpâietoare
la ieslea sfântului mister...
Se-apleacă blând, ca o aripă,
peste copil, un abur greu.
Vezi tu, gândește-te o clipă.
Acest Copil e Dumnezeu...
Pe fânul strâns în vălmășeală
Îl văd... în scutece de in.
Și poate trupul de petală
a sângerat în primul spin...
Grăjdarul spre Copil se-arată,
uitându-se cu ochi de urs
cum pe-obrăjorii fără pată
întâia lacrimă a curs.
Atras de spaima unei drame,
Isus lăsă un cer slăvit.
Și-acum... e-un prunc doar. Și I-e foame.
Și-ntâiul plâns a izbucnit.
Din înlățimi o stea veghează
prin ramuri de eucalipt.
Curând îi va fi iar de pază
în pribegia spre Egipt.
Deasupra ieslei, bârne grele
își dau mireasma de brădet.
O, câte va ciopli ca ele
Copilul sfânt în Nazaret!
Un miel se uită cu uimire.
Și pruncul s-a întors puțin.
Doi prunci uniți într-o privire,
îngemănați într-un destin...
Abia născut... și crucea, iat-o,
Isus o ia din prima zi.
În lumea care a creat-o,
El a venit spre-a suferi!
Iubind pe cei ce-o să-L sugrume,
iertând pe cei ce L-au scuipat,
în peșteră veni pe lume,
în peșteră va fi-ngropat.
Și dacă azi, pe Žnalta-I treaptă,
Isus e Împărat ceresc,
El tot mai suferă și-așteaptă
pe toți acei ce nu-L iubesc.
Iudei și Neamuri, regi și fameni,
vă cheamă Pruncul cel stingher!
El nu vrea cerul fără oameni,
însă nici oameni fără cer!
O, sfânt locaș! Ce dulce-ți clatini
al amintirii viers de sus.
Cât farmec au aceste datini!
Dar unde, unde e Isus?...
Cu ce comori de veste bună
ni s-a trimis un Prunc din zări?
O, lasă altora să-și pună
aceste mistice-ntrebări!
Câ s-or găsi în lumea largă
niscai săraci în vreun ungher,
niscai ciobani pe vreo viroagă,
sau magi îndrăgostiți de cer.
A ta e clipa! Sus paharul!
Chemați taraful cel mai bun!
Să cânte la urechi cobzarul!
Că doar... e noapte de Crăciun!
*
Voi, miei, din staule-nnoptate,
din nou cu voi mă reculeg.
Isus, divinul Miel, vi-i frate!
Și-al vostru-i cerul Lui întreg!
Acolo veșnic împreună
ne va păstra Emanuel...
Și orice spin va fi cunună.
Și orice lacrimă, inel.
O, sfânt locaș! E sărbătoare.
Și toți un strai mai bun și-au pus.
Se cântă... se ciocnesc pahare...
Dar unde, unde e Isus?
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.