Cupa de dor

Zâmbea lumina mea uimirii tale
ţinută în privirea-mi caldă strâns,
cu grijă ca pe-a lacrimilor cale,
să şteargă urma ultimului plâns.

Şi ţi-am zâmbit de-atunci, trecând prin vreme
şi-ţi mai zâmbesc şi azi, iubita mea,
când îţi pictez iubirea-mi în poeme
şi-ngenunchez, umil, ‘naintea ta.

Ca şi atunci, privirea mea revarsă,
în unduiri din faldurile ei,
o flacără ce curge şi se varsă
asupra ta c-o mare de scântei.

De vrei nectarul zeilor să bei,
fă-ţi buzele o cupă, iar izvor
îţi voi fi eu, turnând, prin ochii mei,
tot ce am strâns în clipele de dor.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!