Mogâldeaţa (Ps. 115, 4-8)

Mai să vezi
şi să nu crezi,
o-ntâmplare
cu haz mare
şi umor folositor.
Într-o zi, pe negândit,
uite-aşa, m-am găsit
la nea Mitu, om din sat,
cu ceva de discutat.
Cât stăteam şi vorbeam,
pufăia Mitu-n ţigară
ca locomotiva-n gară.
La un moment dat,
când am observat
o icoană atârnată
galbenă de afumată,
iar pe sfânt tăcând molcum
învălătucit în fum,
(în timp ce eu îmi spărgeam
plămânii de cât tuşeam),
am strigat cu voce tare:
"Breeee,
asta-i minune mare!
Buruiana dracului
pe la nasul sfântului!
Ori că sfântul are mască,
ori că are nas de iască.
Cum e, bre? E răbdător
sau este nesimţitor?
Că de când l-ai afumat
nici măcar n-a strănutat!
Nu vorbeşte,
nu clipeşte,
stai bre: la ce-ţi foloseşte?"

Tot vorbind cu el,
bietul nea Mitel
a tăcut chitic,
n-a mai zis nimic,
că-asta-i tot ce l-a-nvăţat
sfântul lui cel atârnat.
Cum e turcu-i şi pistolul,
elevul ca-nvăţătorul.
Nea Mitel şi-a vrut
un sfânt mut, tăcut,
care să nu-1 certe
şi să nu-1 îndrepte,
când îşi împlinea
pofta lui cea rea.
O momâie-a căutat,
peste o momâie-a dat.
De-o scuipa,
de-o săruta,
de-o-njura
au lăuda,
momâia chitic tăcea:
nu plângea, nici nu râdea.
Sfânt ca ăsta, mogâldeaţă,
care nicicum nu te ceartă,
breeee, e bun să ai în viaţă!
Dar vai, sfântul mogâldeaţă,
nu e bun nici de povaţă.
Cum o să poată
s-ajute vreodată
o momâie desenată
şi în cuie spânzurată?

Am văzut deci cum arată
sfântul cela mogâldeaţă.
Acum vine-altă-ntrebare:
Cum arată Hristos oare?
Biblia ne spune
că Hristos în lume
Îl descoperi prin lucrare;
căci unde are intrare,
smulge tot din rădăcină
ce ţine de vechea tină
şi plantează-n loc apoi
sămânţă de oameni noi,
cu dorinţe-nălţătoare
de lucruri nepieritoare.
Iar prin Duhul ne fereşte
de tot ce ne murdăreşte,
umplându-ne cu dorinţi
să umblăm ca oameni sfinţi.
Hristos deci unde-a intrat,
izbăveşte de păcat;
Şi deloc nu-ţi mai găseşti
loc în cele ce-s lumeşti,
unde-au răstignit
pe Domnul iubit,
nici dorinţă, nici plăcere
în nimic din tot ce piere.

Şi acum, să vedem:
Noi pe cine-avem?
Eu creştin drept ortodox,
tu urmaş al lui Hristos,
suntem
ce zicem?
Care-i sfântul nostru-n viaţă?
Hristos? Sau o mogâldeaţă?

Eu ca ortodox sadea
ţin religiunea mea.
Nu mănânc, Doamne fereşte,
carne-n zi de post, nici peşte.
Dar înjur şi drăcuiesc,
fur, mă-mbăt, mint şi curvesc;
că icoana mea de-acasă
nu mă vede şi nu-i pasă,
căci e numai... mogâldeaţă.

Iată-un credincios,
zis al lui Hristos.
Biblia îi spune
că tot ce e-n lume,
tot ce îti excită firea
şi-ţi coboară-n jos privirea,
nu e de la Dumnezeu,
ci vine de la cel rău.
Dar cum şi-a închis Scriptura,
i-a uitat învăţătura.
Şi-atras de televizor,
hrănind pofta ochilor,
stă în părtăşie frate
tot cu lucrurile moarte;
căci Hristosul lui din viaţă,
nu-i decât o... mogâldeaţă.

Altul, pocăit,
după ce-a citit
de Isus Mijlocitorul,
şi-a deschis televizorul.
Hristos în cer mediază,
iar el jos vizionează
meciul cupei mondiale
şi filme documentare.
Asta-i când Hristos din viaţă
nu-i decât o... mogâldeaţă.

Când ajungi acasă
ai pâine pe masă;
căci Isus, Cel de sus,
ţi-a trimis
ce-a promis.
Dar tu-n loc să vizitezi fraţii,
să-i îmbărbătezi,
lipsa să le completezi,
pleci să găseşti
iarăşi să munceşti,
căci Hristosul tău de-acasă
nu te mustră,
nu te ceartă,
că e numai... mogâldeaţă.

Ei, dar vezi, cine nu ceartă
nu poate da nici povaţă.
Şi-aşa cum te lasă-n pace
să faci tot ce vrei şi-ţi place,
nu se va clinti din loc
nici când ai s-o rogi cu foc.

Asta e
pentru ce
tu nu ai
stări de rai.
Zvârle mogâldeaţa-n drum
şi ia-L pe Isus acum!
Da, El te mustră,
dar şi-ascultă;
te ceartă,
dar te şi-ndreaptă;
te bate,
dar te şi scoate
când ajungi în lume
prin amărăciune
şi-ţi dă pacea Lui deplină,
bucurie şi lumină,
cu dulci simţăminte,
curate şi sfinte,
Făcând din orice-ncercare
râu de binecuvântare.

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!