Bacovia, eu şi tu (dedicaţie prietenei mele I.V.)

Mi-ai spus când ţi-am citit
Din poemul meu,
Că sunt varianta feminină bacoviană.
Mi-ai spus că ne leagă
Ploi şi tristeţi,
Cărarea spre dramă...
Bacovia s-a reîncarnat în mine.
El s-a născut în ziua şi în luna în care
Şi eu m-am născut,
După ce el a murit,
Tot într-o dată de 16.
E ciudat, ştiu.
Suntem puntea dintre două karme.
Chacre paralele ne reflectă chipurile interioare.
Sunt energia la cub
Risipită-n amurg.
Zodie de pământ, ancorată
În însăşi energia ce ne-a format.
Da, m-am identificat cu Bacovia.
Sensibili şi mici de statură,
Bolnavicioşi şi timizi...
Ne curge cerneala prin mână.
Cuvintele curg, dure şi negre,
Ca nişte pietre neşlefuite,
În lupte acerbe.
Întâia noastră carte s-a scris
Când 35 de toamne au trecut peste noi.
Aceeşi vârstă, aceiaşi eroi.
La scrisul lăsat
Ai fi zis că e un varan
Cu armura de jar.
Ce greşit concepută idee!
O voce de clopot pierdută-n eter...
Bacovia... eu... tu,
Parte din acelaşi mister.
Strălucire
Mi-am decorat sufletul
Cu lumina divină...
În alb şi negru s-au ivit zorile.
Amnarul sufletului s-a aprins -
Torţă arzând în noaptea păcatelor.
M-am aşezat închinându-mă
Cu faţa către apus.
Câte mătănii aveam de dus?!
Aşteptam neiertarea pentru greşeli nefăcute...
Mi-am îmbrăţişat mâinile
Şi mi-am dorit arderea.
Am visat că voi fi rug
Şi altar...
Furtuna vieţii mă risipise lângă un mormânt
Şi mă aşezase la umbra unui osoar.
Un mormânt alb - ziua ce va veni...
Îmi găsisem iertarea
Înainte de a sfârşi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!