Și a nins
Și a nins din nou în noaptea asta
Și ninsoarea-n suflet ne-a rămas,
De aceea suntem ninși la tâmple,
Mai bătrâni cu fiecare ceas...
Ne-ntrebăm de ce ne doare visul
Și cu ochii-n lacrimi ne trezim?
Căci suntem niște bătrâni amnezici
Însă tineri ne dorim să fim
Azi, la frontierele iubirii
Cu petale de crin, în van,
Aruncăm, visând măcar o clipă,
Tineri fiind, ce fericiți eram.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.