Noaptea, târziu
Apăsătoare umbre se-ntind pe cerul
Încă plin de suferință...
Și-n așteptarea strălucirii lunii
Se lasă noaptea, luând cu ea speranțe
Precum o mamă ce-și dorește
Lacrima pruncului în ochii ei
Și totuși, dintre petele prelungindu-se pare
Că o săgeată rupe cerul în două.
Ne zguduie visele și gândurile un trecut...
Deodată plouă mai tare, mai tare
Până ce somnul se strecoară leneș
Printre genele obosite de-așteptare.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.