Pomul vieții
Ceru-acoperă pământul cu o mantie de ceață
Zorii tinereții noastre parcă nu se mai ivesc
Raze dulci ne înfășoară și destinul ne răsfață
Dar m-afundă sărăcia și necazuri ne-nvedețesc
Rămuros e pomul vieții, însă unde-i rodul?
Mâine frunza se usucă și în vânt își duce dorul
Ne-ntrebăm adesea: oare care-n viață ne e scopul
Oare ce în lumea asta ne rezervă viitorul?
Vreau ca pruncii să zâmbească. Vor lumina să răsară
Toți copii lumii noastre. Sufletul să nu ne doară
Că n-are haine sau mâncare, mutilați sunt... orfani
Vreau să fie pace-n lume, să rămână mii de ani.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [Vezi și următoarele:
- poezii despre viitor
- poezii despre viață
- poezii despre lumină
- poezii despre zâmbet
- poezii despre vânt
- poezii despre vestimentație
- poezii despre tinerețe
- poezii despre timp
- poezii despre sărăcie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.