Infinitul
Un infinit infirm, anost, banal.
Static și cast... în boluri de cristal...
Un infinit pliat către niciunde
Ne strigă și ne cheamă, ne ascunde.
Suntem vulcani, lumini, luciri de stele...
Subtil, același infinit ne cere
Eternității hrană să-i aducem
Și neuitarea timpului să plângem.
Când timpul se măsoară-n ani-lumină,
Când trupul lumii - lut de arginină
Se scutură în ploi interstelare
Și orbitează sufletele-floare,
Când nu-s decât o mână de cenușă
Cele ce-au fost, doar tu îmi bați la ușă,
Un infinit anost, infirm, banal,
Static și cast... Din bolul de cristal,
Printre vulcani, lumini, luciri de stele,
Zărești de-acum și umbra ființei mele,
Atât de slut și aspru creionată...
Atât... Și alte timpuri ne așteaptă.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre infinit
- poezii despre vulcani
- poezii despre plâns
- poezii despre ploaie
- poezii despre lut
- poezii despre lumină
- poezii despre cenușă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.