Tristețea muntelui
Aș vrea tristețea muntelui să fiu
atunci când frigul iernii îl încarcă
și o povară mare îi încearcă
puterile, sub cerul plumburiu.
Aș vrea să fiu asemenea tristețe
și nu o alta, poate mai intensă,
căci forța lui e-ascunsă, dar imensă,
iar din adânc răzbate frumusețe.
Aș vrea să-i fiu tristețe și s-aștept
ca primăvara mâna să-și întindă,
încrâncenarea-i mută să destindă.
Aș vrea să îi alin durerea-n piept.
să pot să fiu tristețea lui de drept,
și-n bucurie să mă reaprindă.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tristețe
- poezii despre relaxare
- poezii despre primăvară
- poezii despre mâini
- poezii despre munți
- poezii despre iarnă
- poezii despre frumusețe
- poezii despre forță
- poezii despre bucurie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.