Dresor în arenă

vino să dormi îi şopteşti
şi de fiecare dată trupul şarpelui te încolăceşte
în timp ce-l mângâi şi-i aşezi capul pe pieptul tău cald
în întuneric se mai zbate puţin până
îşi găseşte locul
nu de loc are el nevoie
ci de această întreagă lume pe care o vrea să fie acum a lui
tu visezi în timp ce el te atinge cu pielea-i solzoasă de la cap până în vârful picioarelor
de seara până-n dimineaţa următoare

aşa trece multă vreme
până într-o zi când el însuşi de-acum
lacom de aplauze
cel mai mare şarpe se întinde în arenă piton roşu cât e de lung
îşi lasă pielea pentru a-ţi măsura corpul cu carnea lui
regenerată
îmblânzitorule cât l-ai crezut
nu-l mai poţi opri să-şi potolească foamea stagnată în gâtlej
când dai să ieşi afară vezi că nu mai poţi e prea târziu
te înghiţise deja şi îţi luase înfăţişarea
şi atunci eşti nevoit să te alungeşti până
îi prinzi limba alunecoasă şi te agăţi de ea frânghie salvatoare
gura i se cască să-i verşi veninul
iar de aici înainte nu mai e niciun pericol
pentru spectatori

poezie de Marilena Tiugan din Colivia cu aripi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!