Paznicul pădurii
Se leagănă în vuiet dulce vântul
Pitindu-se în văile adânci,
Doar el, doar păduraru-și ia avântul
Dansând pe dâlme sau golașe stânci.
Bunicul Luță-pădurar de frunte,
Lăstar între lăstari, stufos străbun,
Mihai, Ionel-brigadieri de munte
În negura pustiului nebun
Și tata toată viața pădurește
Și străbunicul tica Puie chel,
Polata dealului îi răcorește
Și clipocitul apei reci-la fel.
Cu lupul, ursul, vulpea, iepuri, taine
Și lighioane-n frunze arămii,
Stejari, salcâmi, fagi, brazi îmbrăcând haine
ȘI cântătorii verii mii și mii
Albastre flori de munte, flori de gheață,
Cu vară, iarnă--roată ani și ani,
Păduri de vise, gânduri se dezgheață,
Făloși stejari, ai vieții dragi tufani.
poezie de Tatian Miuță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre păduri
- poezii despre văi
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre vestimentație
- poezii despre urși
- poezii despre timp
- poezii despre tată
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.