Iată Omul!
Iată Omul! strigă-n Iad Pilat
Cine iarăși L-a crucificat?
Cine-I scoate umbra de sub văl?
Dați-mi apă mâinile să-mi spăl!
Revărsați-mi râuri peste pumnii plini!
Sângele acesta voi l-ați vrut, rabini!
Iată Omul! umbra a răspuns,
Eu sunt umbra Omului străpuns.
În zadar în lumea de păcat
mâinile pătate ți-ai spălat.
Cei spălați de apă, ca și apa pier.
Cei spălați de Mine, sunt cu Mine-n cer!
Iată Omul! strigă-n Iad Pilat.
Cine iar Îl vrea crucificat?
Eu am spus întregului popor:
Pe-mpăratul vostru să-L omor?
Gândul meu pe cruce lămurit l-am scris.
Nu sunt eu de vină! Nu eu Te-am ucis!
Iată Omul! umbra a răspuns,
Omul care vede în ascuns.
Dându-Mi titlul de-mpărat iudeu,
tu stăteai pe însuși tronul Meu...
Și, scriind pe cruce al domniei semn,
tu domneai în slavă, Eu muream pe lemn...
Iată Omul! strigă-n Iad Pilat!
Ca stăpân, Cezaru-i vinovat.
Eu eram guvernator roman.
N-am rostit osânda ca dușman.
N-am oprit să-Ți pună trupul în mormânt.
Nu sunt ucenic, dar nici vrăjmaș nu-Ți sunt!
Iată Omul! umbra a răspuns,
Omu-n care singur te-ai străpuns.
Tu ai vrut și glorie și-arginți
dar s-ajungi la urmă și-ntre sfinți.
Nu-i decât o cale spre Eterna Stea!
Cine nu-i pe cale, e-mpotriva Mea!
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.