Adevărul ascuns

Sunt piatra cea neagră pierdută de zei
în lupta cu ultimii dintre titani,
ascunsă în peşteri de către acei
ce-au vrut măreţie, putere şi bani.

Am fost obligată să dau la mişei
puteri ce în lupte le-au fost de folos
făcându-i, din iepuri, sălbaticii zmei,
pe-oricare nevolnic, puternic, frumos.

Sunt piatra uscată, cea neagră şi rea,
ce-ascunde-adevărul în tainicul miez
şi-aşteaptă pe cel care poate s-o ia,
s-o poarte în lume ca unicul crez.

Aştept pe acela ce poate vedea,
plimbându-şi privirea pe jalnicu-mi trup
o formă ce vag şi cu greu ar părea
o inimă arsă în piatra calup.

Doar lui îi voi da tot ce-n miez am ascuns
şi nici chiar şi zeii că port n-au ştiut,
căci nimeni, vreodată, la el n-a pătruns:
iubirea, ca dar pentr-un nou început.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!