Frumusețe
Și-mi zise Domnul: Eu sunt frumusețe;
În Mine-i cald sălaș de primăveri;
La Mine zorile sunt fără de seri,
Și duhul înflorește-n mii de fețe.
Psaltirea negrăitei învieri
Din glasul Meu se toarce cu mândrețe,
La Mine arde patima-n blândețe
Și cântă desfătarea din dureri.
Am tainice izvoare de culori,
Am șopot plin de dulce glăsuire.
Și Eu revărs din veșnice comori,
Peste aleși puteri de plăzmuire,
Și-i fac să-mi fie asemănători
În duh, prin arzătoarea lor iubire..
poezie de Zorica Latcu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.