Cantec
N-a fost să fie mai frumoasă pasăre decât omul
Inima lui cuib de nesfârșite iubiri
Cerul, corola albastră pe care se așează norii să plângă
O imensitate pământul cu greieri cântând,
Lasă-ne Doamne mereu liberi
Azi și mâine și poimâine,
E-o vreme când vom zbura singuri spre Tine.
Dumnezeu din când în când
Obișnuiește să ia câte o mână de stele
Blajin, le împrăștie peste pământ
Răsar atunci oameni lumină...
Ia uite-i cum aleargă mângâind ierburi,
Nu-i așa Doamne că pământul e-o minge?
poezie de Valeria Tamaș
Adăugat de Ildico Asandei
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Valeria Tamaș. [Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre viitor
- poezii despre stele
- poezii despre religie
- poezii despre păsări
- poezii despre prezent
- poezii despre plâns
- poezii despre nori
- poezii despre lumină
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.