Fantezie
Miez de dor nespus la vreme, înhămat la Carul Mare,
tremură-n lipsă de Soare, înnoptând printre blesteme.
E sleit de-nchipuire, se mai ține într-o clipă
agățată de-o arip-a vântului în adormire.
Între orele-mpletite cu-ale timpului andrele,
rătăcește printre stele, cu pingelele-i tocite.
Parc-ar vrea să se oprească, tare s-ar mai odihni!
Luna, când va asfinți, dacă uită să-l trezească?!
Are liniștea-n privire! Nu-ndrăznește să clipească,
să nu o mai risipească-n usturime de iubire.
Haina, din albe petale dintr-un câmp de margarete,
e cusută cu regrete adunate-n nopți cu jale.
Într-atât a flămânzit, încât nici nu-i mai e foame.
De-i e somn, nici nu mai doarme, a slăbit și s-a albit.
Pe-o bucățică de nor îmi scrie un bilețel:
" Mă voi odihni nițel și mă-ntorc, că mi-e prea dooooor!...
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre somn
- poezii despre alb
- poezii despre vânt
- poezii despre vestimentație
- poezii despre stele
- poezii despre odihnă
- poezii despre noapte
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.